Webstock 2017, în plină desfăşurare

Oamenilor, ne-am pierdut bunatatea?

Oameni, fiinte umane sau animale sociale in viziunea lui Aristotel. Om sunt si eu, si iubitul meu, si mama si tatal meu, si cei care locuiescu si traiesc in Kongo, Bolivia, in Padurile Amazoniene sau "marea" America.

Ce ne face diferiti? Lasand deoparte culoarea pielii, ochilor si parului, sa fie oare vorba de mediul cultural din care provenim, experienta pe care am acumulat-o in timp, gradul emotional la care am ajuns, gradul educational sau social pe care le-am atins? Si daca ne "dezbracam" de toate acestea, cine suntem de fapt, din ce suntem formati? Cand ne uitam in oglinda, singuri, departe de spatiul social si professional, pe cine vedem?

Suntem intr-adevar bucurosi de statutul social atins, daca in sufletul nostru simtim mereu o neimplinire sau o invidie si o tot ascundem, pentru ca suntem bine educati si nu ne permitem sa o aratam lumii?

Suntem bogati si linistiti daca avem milioane de euro in conturi, case si masini pe toate gusturile, desi tot vrem sa acumulam pana sa gasim ceva-ul?

Suntem mai evoluati decat oamenii din Africa daca nutrim sentimente de invidie, ura, egoism, rautate?

Cred ca am lasat sa ni se atrofieze o caracteristica specific umana, cu origini metafizice: bunatatea.

Nimic nu poate inlocui si suplini nitica bunatate sufleteasca, nitica bunavointa, toleranta, intelegere. Un picut de bunavointa.

Stim ca de-am vorbi toate limbile pamantului si de-am fi toba de carte si de eruditie, si de am cunoaste intrebuintarea tuturor termenilor specifici tuturor stiintelor si tehnicilor, si daca am participa la toate congresele internationale si ne-am intalni cu mai-marii lumii, tot nu ne putem numi oameni culti daca suntem niste mitocani si niste haini.

Si chiar daca stim despre dualitate, despre bine si rau, despre alb si negru, despre viata si moarte, hai sa alegem sa fim buni! Si de aici o decurge si altfel multumirea ca suntem bogati, ca avem functii de conducere, ca avem sansa sa traim in tari unde e pace, Om fi altfel de Oameni!
"Ce preferi sa fii, intreg sau bun ?", a intrebat Jung.

Regata continua. Navele noastre, Mircea si Adornate, mai au putin si se intorc acasa

Regata Marilor Veliere din Marea Neagra este pe ultima suta.

Astazi, cele 14 frumoase si faimoase nave cu vele aflate in competitie sunt in Rusia, in Portul Soci. Pana pe 18 mai cand se va da startul celei de-a doua curse: Soci – Constanta.

La bordul velierului ADORNATE este fotograful Cristian Vasile. Iata ce se intampla in timpul competitiei:

Hai, bricule Mircea! Nu te lasa, Adornate!

Au mai ramas 7 zile si restul ore, minute, secunde pana pe 24 mai cand vor ajunge in Portul Constanta alaturi de celelalte veliere, printre care si cel mai mare din lume: Sedov, din Rusia. 

Aici, pentru 4 zile, ochisorul fiecarui doritor, iubitor, visator de nave cu vele le va putea admira, fiind posibila si vizitarea acestora, in mod gratuit. Iar festivităţile organizate in Portul din Constanta ce prilejuiesc finalul competitiei, se anunta cu totul si cu totul speciale.

Cine vine?? :)

Are un Volkswagen Beetle!! Este un presedinte "sarac", dar un om bogat/implinit/fericit :)

Preşedintele Uruguayului, Jose Mujica, a declarat că întreaga sa avere nu este nimic mai mult decât un Volkswagen Beetle din 1987.

Şi din ce imi dau seama, citind una, alta, nici nu işi doreşte mai mult. Il cam înteleg, iar cei care mă cunosc ştiu şi de unde vine întelegerea mea.

Adeseori i se spune “cel mai sărac” preşedinte din lume. Dar nu s-a gandit nimeni că poate este, că poate se simte CEL MAI BOGAT?

Intr-un interviu acordat jurnalistei Christiane Amanpour de la CNN, Mujica declara: "Nu sunt un preşedinte sărac. Săraci sunt oamenii care au nevoie de multe - Seneca a spus acest lucru. Eu sunt un preşedinte auster.”

Imi place de fostul membru al guerrillei marxiste: conduce un Volkswagen Beetle din 1987 (averea sa, după cum vă spuneam), îşi donează 97% din salariu, a refuzat să locuiască în palatul prezidenţial în schimbul propriei, o locuinţă modestă din Montevideo, unde vinde flori împreună cu soţia sa. Da, soţia lui are o "afacere", cu flori :)

Pare să fie condus de principiul: “trăieşte asemenea majorităţii, pentru că majoritatea poporului a fost cea care te-a votat”.

Frumos principiul, dar imi rezerv dreptul de a fi sceptică, căci traiul în opulenţă, nevoia de "multe", aduce cică fericirea multora de la noi, fie ei preşedinţi, CEO-işti, oameni cu afaceri prospere sau oameni cu prinţipii. In fine…

Revin la cel mai bogat om al Uruguayului.

El este preşedintele ţării care în decembrie 2003 a devenit prima ţară unde s-a legalizat producţia şi vânzarea canabisului. Bineînţeles, o decizie lăudată, dar şi criticată în lumea întreagă.

De asemenea, este preşedintele care şi-a câştigat "simpatia" gigantului american Philip Morris, cel din urmă dând Uruguayul în judecată din cauza legilor împotriva fumatului.
Aşa fac foştii fumători, luptă înzecit mai mult împotriva fumatului sau cel puţin a diminuării acestuia ;)

Cât despre cei 14 ani petrecuţi în închisoare, o perioadă chiar în regim solitar, preşedintele cel mai bogat spune: "Şi probabil nu există nimic mai rău decât singurătatea după moarte. Suntem fiinţe gregare. Avem nevoie de societate pentru a trăi. Nu ne salvăm niciodată de unii singuri, de fiecare dată ne salvăm împreună cu alţii. Sunt aspecte elementare ale vieţii. Dar sunt lucruri pe care prea des le uităm".

(surse:

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/southamerica/uruguay/7805405/Uruguay-presidents-entire-assets-a-VW-Beetle.html

http://www.mediafax.ro/externe/cel-mai-sarac-presedinte-din-lume-isi-doneaza-97-la-suta-din-salariu-si-locuieste-intr-o-casa-modesta-nu-am-nevoie-de-multe-pentru-a-trai-video-12625844)

Cunoasterea vine subtil, din interior :)

Video-ul acesta este pentru mine mult mai graitor decat 1001 cuvinte.
Eu am zambit. Sper sa va aduca si voua zambetul pe fata sau sa vi-l dubleze, tripleze, dupa caz, dupa dispozitie :)

Mai avem mesteri, dar nu pot contrui pana n-o "omoram pe Ana"

Sarbatoarea bujorului este organizata in fiecare primavara in localitatea Plenita din judetul Dolj.
“Pentru ca…de ce?” Pentru ca aici sunt 60 ha de padure cu bujori, specie ocrotita intr-o arie protejata, de interes national, inca din anul 2000.


Cineva, anume un domn silvicultor cu suflet mare si cu respect fata de natura (mai sunt inca astfel de oameni sau mai erau, caci dumnealui a iesit la pensie), pe numele dansului, Alchiu Caraghiaur, a fost cel care a contribuit la extinderea ariei protejate la 60 de hectare.


Pana aici, jos palaria!


Dar cum sarbatoresc, in sensul de cum cinstesc meltenii, pardon, locuitorii din Plenita si imprejurimi, aceasta minunata zona a Romaniei? Sau, mai direct spus si scris, cum o distrug an de an, mai ales in ultimii ani, mai rau decat ar face o cireada de animale?


Urmeaza infos din categoria: ce unii se caznesc sa construiasca in ani, altii (multi la numar si...cum i-a lasat Dzeu) calca in picioare in cateva ore.


Da, de cativa ani, oamenii intind mese printre flori, pregatesc gratarele si incing horele, desi sunt intr-o zona asa-zis protejata. Iar in weekendul trecut au fost peste 10.000 de oameni, care au mancat, baut, dansat pe langa si peste frumosii bujori, iar la plecarea spre casutelor lor au smuls o amintire din padure, vorba aceea: “are balta peste”. Si uite asa o specie rara de bujori este calcata in picioare sau smulsa degeaba din locul unde ii prieste cel mai bine.


Ce fac / au facut cei care trebuie sa ingrijeasca aceasta zona? Teoretic, au facut ce scrie la carte: au montat in saptamana inaintea evenimentului in Padurea Bujorului placute care ii avertizau pe trecatori sa nu rupa florile. Practic, nu au facut NIMIC.


Iar ceea ce a declarant edilul comunei, dl Mihai Calafeteanu, ma lasa cu un gust amar si fara prea multe cuvinte ortodoxe: "Oamenii care vin la aceasta sarbatoare vin si mai iau si cate un bujor. Dar au ramas destui bujori, ca sunt 60 de hectare. Sunt indicatoare ca nu au voie sa rupi florile, dar ce sa-i faci, asta e cetateanul roman... Oricum, prin ruperea bujorului semintele lui se raspandesc si bujorul se inmulteste." (sursa: www.gandul.info)


Cum ce sa-i faci cetateanului roman sau de orice nationalitate o fi, dle Primar???!!! Aplica-i amenda pentru distrugerea florei din aria protejata cuprinsa intre 6.000 si 12.000 lei, sa vezi apoi daca o sa mai fie asa un iubitor de bujori!!! Si astfel lasa natura sa-si faca treaba in ceea ce priveste inmultirea acestei specii, caci e mai desteapta fata de specia noastra umana. Nu rupe, nu smulge si nu calca in picioare!


Rusinica!

Pozitia mea intr-un clasament! Pe blogalinitiative.ro

Cele mai „tari” 14 nave cu vele (im)panzesc Marea Neagra! Ajung si-n Portul Constanta!!

Siii...ma lansez inr-o noua provocare care imi va face placere, chiar daca exista posibilitatea sa nu ajung pana in punctul final al „misiunii”, adica la mare si pe mare.

De fiecare data cand am ocazia (tv sau lumea reala) ma zgaiesc cu atata bucurie in suflet la barcute sau veliere sau yachturi sau oricum s-ar numi ambarcatiunile cu pricina si imi spun, aproape de fiecare data: las’ ca o sa navighez eu odata si odata sau cel putin ma va bate vantul si ma va saruta soarele pe punte. Cum am lansat aceasta dorinta in Univers cu siguranta va fi indeplinita, chiar si cu acea intarziere de2 ani cu care sunt obisnuita. E posibil sa fi trecut acesti 2 ani, caci un vant il simt usor din fata. De sarutarile soarelui, nici nu mai vorbesc (vedem rar soarele in ultima perioada, dar eu ii simt sarutul mereu, hihi).

Na,  astea fiind spuse, fiti atenti ce-am aflat acum cateva minute de pe www.blogalinitiative.ro. Incepand sa citesc articolul am avut senzatia ca am nimerit intr-o poveste cu barci, panze, ape, marinari si cadeti.

Dar nu e o poveste, este vorba despre Regata Marilor Veliere din Marea Neagra, o competitie cu nave cu panze organizata pentru prima data in Marea Neagra. Zeci de veliere vor lua parte la acest concurs grozav, iar in fiecare port unde isi vor arunca ancora va fi un festival pe cinste, important atat pentru marinari, cat si pentru localnici, pentru ca accesul pe fiecare dintre nave este gratuit pentru orice persoana.  

Nave din clasele A, B, C si D, 14 in total, reprezentand 8 tari, printre care si Romania cu velierele Adornate (cel mai mare velier civil romanesc) si Mircea, precum și Sedov din Rusia, cel mai mare velier din lume, au plecat pe 30 aprilie din Portul Varna (Bulgaria), in acest moment fiind in Portul Novorossiysk din Rusia, iar peste 12 zile, 7 ore si 45 minute vor incheia competitia in Portul Constanta unde Romania va organiza festivitatile prilejuite de finalul concursului.

O prezentare intr-un video nu strica niciodata ochiului. Iat-o: https://www.youtube.com/watch?v=beCElW_x6Q4

Despre experienta traita la bordul velierului Adornate, mai bine de o zi si o noapte, la inceputul competitiei, au scris din si cu suflet colegii bloggeri, Cristian Florea si Vlad Dulea. Ia sa vedeti cum le-a fost. Eu nu ma mai satur sa ma uit la fotografii si sa incerc macar oleac’ sa simt ce-au simtit ei.

Pentru 3 zile si 3 nopti, in perioada 24 – 27 mai 2014, sau 4 zile nu tocmai pline, 1203 marinari si cadeti ai echipajelor celor 14 nave vor participa in Constanta la parada echipajelor, iar peste 300.000 de vizitatori sunt asteptati la bordul celor mai mari 14 nave cu vele din lume. Si va reamintesc: accesul la bord este gratuit pe oricare dintre „barcute”.

„Scopul principal al organizatorilor evenimentului este acela de a dezvolta si educa tinerii prin cursuri si activitati dedicate navigatului. Dincolo de frumusetea navelor inscrise in competitie si de zilele de sarbatoare din fiecare port in care acestea poposesc, Sail Training International pune la dispozitie locuri pentru cadeti. Altfel spus, daca vrei sa inveti despre viata de marinar, aceasta ar putea fi sansa ta. Poti urca la bordul unuia dintre veliere si poti petrece cateva zile alaturi de marinarii de-acolo”, se precizeaza pe site-ul evenimentului.

De ce am scris despre asta? In primul rand pentru a imparti si cu voi informatia, iar in al doilea rand pentru a spera ca prin scriitura mea pe blog voi fi aleasa de catre juriu drept blogger oficial al SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014, cu acces VIP, alaturi de ceilalti patru bloggeri oficiali, Cristian China-Birta (Chinezu), Vlad Dulea, Cristian Florea şi Cezar Dumitru (Imperator). Atat! de sincer :)

Asadar, peste 100.000 vizitatori au fost in prima zi in Portul Novorossiysk. Hai sa vedem cati ne vom strange in Portul nostru din Constanta. Peste 12 zile,7 ore si.... Ne vedem acolo?!

PS: Azi dimineata, pe pagina oficiala de FB - https://www.facebook.com/TallShipsConstanta, prima parte a postarii era:

"Azi suntem mandri de doua lucruri:

1. E oficial! Nava romaneasca ADORNATE a incheiat pe locul 1 prima cursa impotriva navelor de tip B.

2. Velierul romanesc Mircea a primit de la primarul orasului Novorossiysk premiul pentru nava cu cea mai buna contributie la activitatile sportive din cadrul competitiei."

Experimenteaza vindecarea – dincolo de orice ai citit, gandit sau visat despre asta

„Daca esti norocos, vindecarea ta va veni in forma pe care ai anticipat-o. Daca esti intr-adevar norocos, vindecarea ta va veni intr-o forma pe care nici n-ai visat-o, aceea pe care Universul a gandit-o in mod specific pentru tine.” – dr. Eric Pearl, cel care a descoperit metoda Vindecarea Reconectiva®.

Fiecare dintre noi suntem nascuti cu abilitati de vindecare, de vindecatori. Dumnezeu s-a ingrijit de acest aspect. Este nevoie sa avem incredere in noi si in capacitatea noastra de a le putea „trezi”. Iar prin intermediul Vindecarii Reconective® si Reconectarii™ putem invata acest lucru.

Ce este Vindecarea Reconectiva®?

Metoda noua si revolutionara de a vindeca si de a fi vindecat, Vindecarea Reconectiva® este adesea o experienta care schimba viata, deoarece utilizeaza noi frecvente care permit vindecarea trupului, mintii si spiritului. Diferita de Reiki, Qi Gong, Vindecarea Pranica sau Johrei, Vindecarea Reconectiva® este dincolo de oricare tehnica, este mai mult de atat.

Cum se lucreaza in aceasta metoda?

Se lucreaza in sedinte individuale, de regula trei, acestea putandu-se repeta cam dupa un an. Asa cum explica dr. Eric Pearl in cartea „Reconectarea: Vindeca-i pe altii, vindeca-te pe tine”, ecuatia vindecarii are trei termeni: clientul/beneficiarul sedintei de vindecare, sursa frecventelor si practicianul.

Practicianul de Vindecare Reconectiva are, in cadrul sedintelor, rolul de catalizator, de transmitator al frecventelor reconective intre sursa acestora si client/pacient. Indepartarea interferentelor sau blocajelor persoanei respective/pacientului cu care lucreaza, este cel mai probabil lucru care se petrece.

Sarcina pe care o au practicienii este de a observa ce simt in timpul sedintei si de a fi catalizatorii vindecarii persoanei. Nu dirijeaza si nu indruma energiile, nu fac evaluare diagnostic, mai mult chiar este de preferat sa stie cat mai putin despre dezechilibrul cu care vine clientul.

Universul/Dumnezeu/Iubirea/Inteligenta universala stie cel mai bine ceea ce are nevoie clientul, mintea noastra dandu-si doar cu parerea.

La fel ca in orice metoda de vindecare alopata sau nealopata, nici in aceasta metoda nu se fac promisiuni sau garantii. Invitatia catre toata lumea este ca merita incercata, experimentata.

Ce este Reconectarea personala ?

Reconectarea personala este un process unic in viata, consta in doua sedinte diferite si are ca scop evolutia personala.

Reconectarea face sa revina si activeaza conexiunile dintre sistemul energetic al omului,  sistemul energetic universal  si reteaua care inconjoara Pamantul.

Aceasta permite schimbul de lumina si informatie, reconectarea spiralelor de AND si reintegrarea stringurilor.

Cum putem beneficia in Romania de aceasta metoda?

„Pentru mine cea mai mare bucurie este sa fiu un termen al ecuatiei vindecarii si sa impartasesc aceasta metoda oricaror persoane care aleg sa utilizeze frecventele reconective in propria cale de evolutie”, Andra Ivanov, practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare din Romania.

Andra Ivanov este persoana care a contribuit la introducerea in Romania a acestei metode de vindecare  in calitate de cosponsor al Reconectarii™. Din anul 2007, Andra este practician de Vindecare Reconectiva® si Reconectare™ si practica exclusiv aceasta metoda de vindecare, la cabinetul din Bucuresti sau la distanta.

Mentor/Indrumator pentru practicieni si Asistent international (Teaching Assistant) din 2008, participa alaturi de dr. Eric Pearl si echipa acestuia la seminariile oferite de The Reconnection in intreaga lume.

“Lucrarea” pe care o iubeste cel mai mult este cea in cadrul claselor Copiii si Reconectarea (Reconnective Kids), clase pe care le sustine atat in Bucuresti, cat si in tara cu mult drag.

“Copiii sunt uimiti de toate; ei vad lumea ca pe o aventura noua, in fiecare zi. Intrucat nu cunosc contextul nostrum  limitat, in care asezam lucrurile, copiii nu sunt orbiti de nimic din ceea ce vad. Fara a fi fost invatati ce este frica, ei nu se restrictioneaza cu “trebuie”, “nu trebuie”, cu ritualuri obligatorii sau seriozitate. Totul face parte din universal minunat pe care au venit sa-l locuiasca”, dr. Eric Pearl - „Reconectarea: Vindeca-i pe altii, Vindeca-te pe tine”.

Anul acesta, pe 12 octombrie 2013, la editia de toamna a Festivalului Body Mind Spirit, Andra Ivanov va invita si va asteapta cu drag sa intrati in contact cu metoda.

Pe parcursul intalnirii:

-       veti fi informati despre felul cum functioneaza aceasta metoda de vindecare simpla si perfect potrivita transformarilor prin care trecem cu totii in aceasta perioada.

-       veti vedea efectiv cum lucreaza frecventele reconective prin demonstratia care va avea loc.

-       veti afla cum puteti beneficia si dvs de aceasta metoda, cum puteti ajuta pe altii si cum puteti deveni practicieni.

Prezentarea va avea un caracter interactiv si se va derula si in functie de intrebarile celor prezenti.

In Romania metoda este prezenta inca din anul 2007 cand Eric Pearl si echipa The Reconnection au inceput seria seminariilor de la Bucuresti, continuate apoi in 2008 si 2010. Peste 400 de romani au participat la seminariile sale, devenind practicieni atestati de Vindecare Reconectiva si de Reconectare (www.reconectarea.com).

Pentru mai multe detalii se pot accesa:

www.reconectarea.com

https://www.facebook.com/VindecareReconectiva

http://andraivanov.blogspot.ro

(articol publicat in revista Body Mind Spirit, octombrie 2013)

Din categoria: "Oameni cu care am colaborat cu mare drag si pentru care am scris cu si mai mare drag"

Lomografia pe gustul tuturor (http://nationalphotographic.ro/lomografia-pe-gustul-tuturor.html)

Care este povestea?
Totul a pornit de la doi studenti vienezi care, la inceputul anilor ’90, descopereau aparatul foto rusesc Lomo LC-A creat de LOMO PLC din Sankt Petersburg si au fost fermecati de imaginile unice, pline de culoare și uneori neclare pe care aparatul le producea.

Si au ideea de a lansa un stil nou de fotografie artistica experimentala, bazata pe imagini pentru care se foloseste mai putina tehnica, cu fotografii care pot fi facute din „poignet”, dar in stil clasic, pe film clasic. Ulterior, in 1992, a fost infiintata Lomographic Society International.

Noul stil de fotografiere s-a raspandit rapid, a fost placut, iar aparatul rusesc a inceput sa fie tot mai cerut de catre oameni. Si cum aparatul nu se distribuia la nivel mondial, ci numai pe teritoriul Rusiei, cei doi au plecat la Sankt Petersburg si au negociat distrubutia mondiala. Astfel, Lomography a semnat in 1995 acordul de distributie exclusiva cu LOMO PLC, devenind astfel unicul distribuitor al tuturor camerelor Lomo LC-A din afara Uniunii Sovietice.

“S-au stabilit Cele 10 reguli dupa care ne ghidam si azi, au avut loc o sumedenie de expozitii, congrese mondiale, party-uri si evenimente. S-au organizat proiecte si colaborari nemaivazute si s-au pus bazele lomography.com ca punct central de comunicare; s-au dezvoltat noi produse, filme si accesorii – toate acestea in timp ce se deschideau Gallery Stores marca Lomography in metropole din intreaga lume.[…]
Astazi e o organizatie globala, activa in zona experimentarii vizuale, o combinatie ghidusa de lo- si hi-tech, aflata la intersectia dintre o institutie culturala si o companie axata pe arta foto si pe design.” – sta scris pe site-ul www.lomography.ro unde se gasesc informatii destule (chiar daca mai are nevoie pe ici pe colo de niscai actualizari).

Sa aruncam un ochi asupra noilor camere Lomo
Lomo LC-A +, Diana F +, Spinner 360 °, Sprocket Rocket, Actionsampler, Pop-9, Oktomat, Fisheye, Fisheye2, Colorsplash, Colorsplash Flash, SuperSampler, sunt modele actuale comercializate de Lomographische AG.

Si acum partea interesanta sau de marketing sau cum doriti sa o numim legata de versiunile noi de aparate: La Sardina – o linie de camere cu un unghi larg inspirate de conservele de sardine de epoca, LomoKino – o cameră de 35mm film analogic si Konstruktor – un SLR prezent sub forma unui kit complet care iti permite sa il construiesti singur – sunt noile versiuni.
Compania revinde si din stocul rusesc de camere si, de asemenea, produce si vinde mai multe tipuri de filme.

Cele mai multe camere lomografice pretind ca produc efecte fotografice, cum ar fi “culori suprasaturate (care nu pot fi realizate cu lentile lo-fi), distorsiuni optice extreme, subiecte de culoarea curcubeului, expunere off-kilter, estompare si metode alternative de prelucrare a filmului (evident disponibile la orice aparat cu film), toate aceste lucruri considerate, de obicei, rele in fotografie.

De exemplu, camera foto Lomography Fisheye dispune de un obiectiv cu un unghi larg si face fotografii distorsionate tip fisheye. In 2005, productia originalului Lomo LC-A a fost intrerupta, acesta fiind inlocuit in 2006 cu Lomo LC-A +. Noua camera era facuta in China, dar cu obiectivul initial, rusesc, fabricat de LOMO PLC. Dar din 2007 totul se face in China.

WOW zicem noi si multi, multi altii care raman incantati de forma camerelor, de ingenioasa idee de a ansambla una si de a vedea si a intelege componentele, de faptul ca ti le poti personaliza lipind diverse benzi, de diferite culori, deci poti fi cool tot timpul, caci arata altfel decat in acelasi fel. Marketing sau nu, pare-se ca are priza la o anumita gasca de oameni.

Ce-i remarcabil la o lomografie?
Similar conceptului celor de la Eastman Kodak: “Momentul Kodak”, filozofia din spatele Lomography este rezumata in motto-ul: “Nu gandi, Doar Fotografiaza.” (Don’t Think, Just Shoot!) Acest motto este insotit de regulile de aur „Cele zece” care incurajeaza spontaneitatea, unghiurile ciudate, facand fotografii oriunde, minimizand in acelasi timp considerentele de natura tehnica. Camerele tipice Lomography sunt in mod expres construite pentru o fidelitate scazuta si pentru a fi sigur ca mecanica lor nu este prea tehnica. Unele camere fac uz de mai multe lentile sau de culoarea curcubeului intermitent sau prezinta distorsiuni optice extreme si chiar „scurgeri de lumina.” Combinatia acestor factori, plus o doza sanatoasa de imprevizibil fac ca fiecare lomografie sa fie unica. Lomography adopta elementul-surpriza pe care numai fotografia analog il poate oferi.

Acum sa va dam si “decalogul” Lomography despre care tot am pomenit:

1. Ia aparatul cu tine oriunde ai merge.
2. Foloseste-l oricand – fie noapte, fie zi.
3. Lomography nu e un intrus in viata ta, ci o parte din ea.
4. Incerca fotografia de la nivelul soldului.
5. Ataca obiectele dorintelor tale Lomografice cat mai aproape cu putinta.
6. Nu gandi! (William Firebrace)
7. Fii rapid!
8. Nu trebuie sa stii dinainte ce ai prins pe film.
9. Nici dupa.
10. Nu te preocupa de reguli.

Noi intelegem de aici ca lomografia inseamna libertatea de a poza fara constrangeri tehnice, fara reguli stricte. Este vorba de a iesi din tipare, de a da frau liber dorintei de a fotografia fara a fi un profesionist, de a avea incredere in tine, de a te bucura de viata in toate formele pe care le ia, uitand ca ai un aparat foto in mana, dar fotografiind orice, oricand, oricum avand acea sclipire in ochi.

Incearca senzatia data de o lomografie, lasa-te uimit de detaliile descoperite!
Si lasa-ne mai jos comentariile tale, caci suntem curiosi de rezultatele obtinute

Din categoria: "Oameni cu care am colaborat cu mare drag si pentru care am scris cu si mai mare drag"

Cum dam suflet fotografiilor (http://nationalphotographic.ro/cum-dam-suflet-fotografiilor.html)

“Mi-am dorit mereu sa am un aparat foto bun si sa fac fotografii frumoase. Sentimentul e sigur cunoscut de cei care impartasesc aceasta dorinta. Imi doream sa fie simplu, dintr-o apasare de buton si-un moment prielnic sa surprind o frantura de viata in culori, precum si stari ale persoanelor care imi vorbesc. Sa fac poze care au viata, poze cu suflet cum imi place sa spun.

Imi amintesc cu cata curiozitate rasfoiam albumele de fotografii vechi ale familiei. Poze atent ordonate, dupa data sau tema, majoritatea alb-negru, din ele mereu zambindu-mi ba bunicii, ba mama cand era tanara si parca era decupata dintr-o revista fashion a acelei vremi, ba chiar eu mica fiind si mereu cu gura pana la urechi. “Pozele astea au suflet, spun o poveste, au ceva aparte”, imi spuneam.

Una dintre dorintele exprimate la inceputul acestui an a fost sa imi cumpar aparat foto si sa invat sa fac poze frumoase. Si asa am inceput cu seriozitate rasfoirea revistelor de specialitate pentru a face primul pas: alegerea aparatului foto bun pentru mine. Procesul a fost unul destul de anevoios, avand in vedere, pe de o parte, ca nu ma pricepeam tehnic, iar pe de alta parte ca aveam un buget restrans. Dorindu-mi, am perseverat. Mi-am intrebat prietenii cunoscatori, am facut dese drumuri la magazinul cu aparatura foto pentru a cere consultantilor parerea si am reusit sa aleg modelul. Pentru cumpararea lui la cel mai bun pret am inceput o alta cautare care a durat mai putin: de la prietena mea din America la magazinul despre care va vorbeam, alegand rapid varianta cu America. Imi amintesc si acum ca noua jucarie a ajuns la mine intr-o vineri dupa-amiaza si i-am dedicat tot weekendul. Dar degeaba l-am invartit pe toate partile, degeaba i-am citit cartea tehnica si degeaba i-am apasat toate butoanele. Nu ma pricepeam. Trebuia sa fac un curs, sa invat. Dar unde, cu cine?

Intamplator sau nu, dupa cateva zile de la achizitionare, am intalnit pe strada, iar intamplator sau nu, o veche cunostinta. Din vorba in vorba am ajuns sa-i povestesc despre pasiunea mea si despre dorinta de a invata sa fotografiez in cadrul unui curs. Doar ca nu stiam pe nimeni si nu vroiam sa ma duc oriunde. Si ce sa aud? Persoana respectiva tocmai terminase un curs foto pentru incepatori. “Iti recomand din tot sufletul cursurile organizate de National Photographic. Atmosfera deschisa, creativa, plina de caldura si profesionalism in sensul adevarat al cuvantului”, mi-a spus cunostinta mea.

In trei zile de atunci eram deja inscrisa la cursul “Photography Basics”, iar dupa inca o saptamana il incepeam efectiv. De la o saptamana la alta faceam poze din ce in ce mai frumoase. Invatam multe, stiam sa-mi butonez aparatul foto. Timp de 5 saptamani am invatat despre parametrii de baza in fotografie, despre setarile aparatului, modurile de masurare a luminii, modurile de focusare, tehnici de fotografiere si de compozitie si cate si mai cate. Eram asa bucuroasa si mandra de fotografiile mele. Imi umpleau sufletul.

Legendele nativilor americani spun ca fotografiile fura sufletul oamenilor. Poate ca doar il imprumuta. Nu stiu. Eu, invatand tehnici de fotografiere, reusesc acum sa dau suflet fotografiilor mele, sa le dau viata. Mi-am indeplinit dorinta: fac fotografii frumoase. Le multumesc din suflet atat profesionistilor, cat si oamenilor care formeaza National Photographic.”

Flori in suflet si mereu pe scaunul din fata

Am plimbat buchetul de flori un weekend intreg. Si l-as mai fi plimbat, daca as mai fi avut drumuri de facut. Este un buchet frumos, frumos de tot format din 15 lalele rosii, care contrasteaza al naibii de bine cu verdele propriilor frunze, impachetat cu atentie, care poarta un mesaj pe sufletul meu, dar care aleg sa ramana intre mine si dragul meu expeditor.

Dar ce este cu acest minunat buchet de flori?

Vineri, saptamana trecuta, am plecat putin mai devreme de la birou. (Da, dupa o lunga perioada vin si plec de la birou J) Urma sa plecam din Bucuresti, sa ne tragem sufletul intr-un loc mai linistit. L-am sunat pe Dear, i-am zis ca ne putem vedea mai devreme si mi-am continuat mersul pe jos catre prima statie de Metrou. La scurt timp dupa ce am facut anuntul aud telefonul sunand. Display-ul imi arata un nume complet cu care nu puteam face si pace nici o legatura rapida in minte. Am raspuns. Anumite tonalitati ale vocii imi erau cunoscute, dar tot nu realizam cu cine vorbesc. Cu un ton ferm mi-a zis sa stau locului si sa astept sa vina. (Intre timp am realizat si cu cine ma conversam. )Ascultatoare cum ma surprind uneori ca sunt am ramas in acel loc pana a venit omul. Ajunge, opreste masina in dreptul meu, dar in timp ce incetinea am zarit prin geamuri buchete frumoase de flori: unul pe scaunul din fata, altele pe bancheta. In cele cateva secunde pana a oprit m-am gandit: „Frumos buchetul de pe scaun. Tare frumos!”

Opreste masina, deschid portiera si vad cum buchetul de pe scaun e ridicat si imi este inmanat. Era pentru mine! Cu mesaj cu tot! Am ramas cu el in mana, uitandu-ma la fiecare bucatica ce-l alcatuia, citind si recitind mesajul, remarcand finetea si simplitatea cu care oamenii speciali si dragi ai Florariei Broti  l-au  „construit”.  Am simtit ca nu imi ajunge tot zambetul pe care il am pentru a exprima ce-am trait in acel moment. Au urmat cca 40 de minute de mers razand pe strada si in metrou, de surprins multe priviri, mai ales feminine, unele parandu-mi admirative, altele nostalgice.

Simtind mai mult ca zbor in loc ca ating pamantul cu piciorul, m-am intalnit cu Dear si ne-am pregatit de plecare. „Ce facem cu florile?” a venit intrebarea. „Cum, ce facem? Florile vin cu noi!”, am raspuns. Zis si facut. Le-am pus intr-un recipient cu apa si le-am tinut in brate pana la destinatie. Tot in scaunul din fata. Acolo au stat la loc de cinste si m-am bucurat de ele de fiecare data cand apareau in aria mea vizuala. Tot pe scaunul din fata s-au intors frumoasele flori in Bucuresti.

Imi zambesc dimineata si seara. Si ma fac sa zambesc. Superb, Dear! Lu.

Un pas inainte dupa Saptamanile bloggerului sustenabil

Stati asa, asteptati-ma si pe mine, is mai codasa, dar nu ma las.

Cand ziceam ca Dumnezeu are umor cred ca nu eram nicidecum departe de adevar. Caci comic s-a dovedit a fi in a doua saptamana a bloggerului sustenabil. Si daca nu mi-a fosta suficienta provocarea lui Cristi/Chinezu, atunci am mai primit una, de la El.

Asadar, daca dupa prima saptamana  cand va spuneam ca am fost socata de cata mancare arunc (dar nu am fost singura), ca am fost mai atenta la consumul de apa si ca voi incerca sa fac ceva cu obisnuita cumparaturilor marunte, dar netrebuincioase, a urmat cea de a doua saptamana unde intervine hilarul divin.  Mi-am mutat cuibul din cel in care am inceput experimentul in altul, astfel ca la consumul de apa nu as mai putea spune ce mi s-a intamplat, daca s-a intamplat sau daca am incurcat-o si mai rau. Dar pot spune cate ceva despre comportament, caci am fost atenta la mine. Si asa am reusit ca in timp ce spal vasele sa mai opresc apa, trecand peste  vocea „piticului de pe creier” care tot zicea ca daca nu aud apa curgand, grasimea de pe vase nu se va spala bine. Si aici imi amintesc ce mi-a zis zilele trecute o prietena : „eu nu pot sa ma spal pe dinti daca nu aud apa curgand pe fundal... simt ca ma inec.”  Asa si eu, insa am observat ca vasele se curata, chiar daca nu curge apa suvoaie, suvoaie. Iar apa pentru gatit am folosit-o exact pentru 2 persoane. Deci se poate. Aaa, si am reusit sa scot un nou timp la dus: 5 minute, in loc de 10. Cu toate astea nu cred ca am economisit mai mult de 5%, insa sunt multumita ca am reusit sa fac o schimbare de comportament.

Cat priveste mancarea, a existat o lista de cumparaturi pentru „dimineata si seara” de care m-am tinut. Masa de pranz a fost insa pe sistemul "comandam ceva si ne vine fix in bot" conform Decalogului celor care vor sa cheltuiasca mai putini bani pe mancare facut de Chinezu insusi. Insa la finalul saptamanii, am facut calculul si am ajuns la aceeasi bani pe care ii cheltuiam inainte pe mancare + obisnuinta cumparaturilor marunte si netrebuincioase.

Ca atare, in cazul meu, pana la schimbarea si imbunatatirea acestei situatii, zic ca este bine, caci macar am cheltuit pe ceva care chiar mi-a fost util. Si iar tine de comportament si de dorinta de a-l schimba...sau nu. Dar eu cred ca odata ce creierul meu a perceput ca exista si alta posibilitate, nu se va opri din „lucru” si-mi va tot da teme, gen „imi va sta pe creier”.

Na, chiar daca nu sunt tare mandra de mine si de cum m-am comportat in cadrul acestui experiment, sunt bucuroasa ca am fost parte si ca ceva in mine s-a miscat.

Oricum, pe deplin ma bucur ca Unilever si compania de cercetare 360Insights au avut gandul minunat de a face 9 saptamani experimentul social, iar cele 7 familii de romani, diferite demografic, au putut face schimbari in stilul de viata a familiei lor, reducand deseurile alimentare si consumul de apa.

Tin sa reamintesc sfaturile Unilever si 360Insights, poate va prind bine si voua:

Pentru reducerea cantității de resturi alimentare aruncate

1.       Faceți o planificare săptămânală a meselor familiei

a.       Decideți ce veți găti pentru a stabili exact ingredientele și cantitățile de care veți avea nevoie

b.      Estimați numărul de mese, eventual gustări, pe care le veți avea în săptămâna următoare

2.       Întocmiți o listă de cumpărături

a.       Cumpărați doar produsele de care aveți nevoie

b.      Monitorizați produsele care sunt pe terminate

3.       Congelați resturile alimentare – nu le aruncați, le puteți folosi ulterior, economisind astfel timp, bani și resurse

4.       Gătiți cu resturile de mancare rămase-există o multitudine de rețete care vă pot ajuta să fiți creativi in bucătărie și să nu aruncați mâncarea rămasă.

Pentru reducerea consumului de apă

       1.       Faceți dușuri scurte, durata optimă a unui duș este de 4 minute

2.       Învățați modul corect /eficient de a spăla vase și rufe (planificarea unei zile/săptămână pentru spălarea hainelor), dar și de a vă spăla pe dinți (spre exemplu, trebuie să opriți apa în timpul periajului)

Tin sa precizez, de la mine putere, ca lista ramane deschisa atata vreme cat gasiti si alte posibilitati prin care reduceti consumul, schimbati comportamentul fata de consum.

Nu am venit cu infografice, calcule procentuale, insa am venit cu experienta prin care am trecut si acest lucru inseamna mult mai mult...pentru mine.

Sustenabila sau mai putin, ma consider cu un pas mai Sus dupa aceasta provocare, deci Multumesc: divinului, lui Chinezu pentru provocare, mie pentru implicare, celor de la Unilever si 360Insights pentru idee si implementare. :)

Saptamana bloggerului sustenabil: Beau, mananc, arunc mult = cheltuiala + mediu incarcat vs Beau si mananc cumpatat, arunc mai putin = economisire+mediu protejat

Eh, fix acum o saptamana deschideam mail-ul de la Cristi/Chinezu, mail-uri pe care am ales sa le primesc zilnic, pentru mine raspunzand scalei de calitate. Deschizand acel mail mi-au atras atentia doua cuvinte: invitatie si sustenabil. Trezindu-mi atentia diminetii, am vrut sa aflu despre ce e vorba. Era vorba despre „Saptamana bloggerului sustenabil”, un experiment adresat bloggerilor, un experiment adresat, dupa parerea mea Omului-blogger care consuma apa asa cum stie el mai bine sa o faca, care cumpara manacare, mananca si apoi arunca din ea mai mult decat a putut sa manance, care poate nu s-a gandit niciodata mai profund daca tot ce consuma sau se gandeste ca vrea sa consume este intr-adevar ceea ce are nevoie. Si fac parte din aceasta categorie, nefiind mai cu mot decat altii. Ca atare am acceptat imediat invitatia si m-am pus pe treaba.

Pana sa va spun cum a decurs experimentul meu si cum mi-au iesit rezultatele, vreau sa precizez ca la baza experimentului nostru sta experimentul  social al Unilever  si  al companiei de cercetare 360Insights realizat timp de 9 saptamani in casele a 7 familii de romani, cu profile demografice diferite. In urma recomandarilor primite de la specialistii implicati in proiect, cei 7 participanti au făcut mici schimbari in stilul de viata al familiei pentru a reduce deseurile alimentare si consumul de apă. Printre recomandarile pe care le-au primit din partea Unilever, pentru un stil de viata mai sustenabil, s-au numarat: planificarea saptamanala a meselor, efectuarea cumparaturilor pe baza de lista, congelarea si refolosirea resturilor alimentare, marirea frecvenței duaurilor, in detrimentul bailor, oprirea apei in timpul spalarii pe dinti, planificarea eficienta a spalarii hainelor. Dupa 6 saptamani de implementare a recomandarilor, participantii au reusit sa economieasca pana la 8 metri cubi de apa si au redus aproape in totalitate cantitatea de mancare aruncata la gunoi.

Iar daca acesti oameni au reusit, inseamna ca nu este ceva de nerealizat, ca atare mi-am zis ca as putea si eu. Macar pot incerca. Si am demarat propriul experiment. Am plecat in acest demers de la nivelul la care mi l-am impus acum cativa ani: sa nu mai las apa sa curga cat timp ma spal pe dinti sau ma sapunesc la dus, sa imi fac liste cand merg la cumparaturi mari, am zis eu,  (pe cele mici le-am ignorat inexplicabil,  iar acasa ma trezesc ca pe langa sticla de apa mi-am luat si o lotiune demachianta si o oja), reciclare, dar cu siguranta mai am o sumedenie de lucruri de imbunatatit. Sigur, ca la nivel psihologic, creierul meu a perceput noul si mi-a trimis mesaje de atentionare, deci am fost si mai atenta la cum functionez.

Si am observat dupa cum urmeaza:

1.        In primul rand am inceput cu trierea mancarii aflate in frigider si din nou am avut socul, ca desi merg cu liste dupa mine, arunc foarte multa mancare. Nu-s o gurmanda, si am avut o copilarie fericita.  Deci am aruncat mai mult de 60% din macarea cumparata cu o saptamana inainte. Apoi am plecat la piata pentru improspatarea frigiderului. Da, am fost f cumpatata, caci inca eram sub soc. Mananc cu o gura, nu cu mai multe, deci mi-am cumparat exact cat am realizat ca am nevoie atat pentru mancare gatita, cat si pentru mic-dejunuri. Asa am zis atunci, acum, la finalul saptamanii, n-a fost perfect. Caci in unele zile am fost nevoita sa mananc in oras, deci am cumparat prea putin sau nu am reusit sa ma organizez cum trebuie cu ce aveam.
2.        Apa, dupa cum spuneam, ziceam pana acum ca o folosesc moderat. Nu mai sunt sigura. O sa vad in luna asta daca e vreo diferenta in inregistrarea apometrelor. Pana acum, pe luna, consumam singura 4 metri cubi. Am fost in aceasta saptamana mult mai atenta la apa pentru gatit, si mai ales la apa pentru spalat vasele, caci acolo imi place sa curga continuu, nu am reusit sa ma conving pana acum sa o opresc.
3.        Obisnuinta cumparaturilor marunte inca a fost...o obisnuinta. Sa vad ce pot face in acest sens urmand recomandarile Unilever si agentiei 360Insights.

Nu m-am demotivat in aceasta saptamana, ci  mai degraba m-am motivat sa schimb si sa imbunatatesc ce e nevoie. Voi continua si saptamana asta, iar pe saptamana viitoare vom putea spune daca am putut, pot sau nu sa fiu sustenabila.

Va invit si pe voi, dragi bloggeri, sa experimentati. Ceva bun tot iese. Constientizarea e buna, lucreaza in creieras si mai devreme sau un pic mai tarziu vor aparea rezultate.

O saptamana sus-tenabila!

Zambet greu

Uneori mi-e foarte greu sa zambesc dimineata. Ce poate fi mai naspa in primele ore ale zilei ca uitatura in oglinda si zarirea unei mutre acre, care pare ca seamana cu a mea si chiar asa e si care mai are putin si musca?

Nu ca n-as vrea sa zambesc, nu ca n-as vrea sa ma trezesc razand, insa ceva din interior ma macina ca naiba. Mintea nu-si da odihna, eu n-am putere sa-i dau si croseteaza non-stop scenarii peste scenarii, alcatuind in fiecare zi un episod obositor al serialului meu de viata pentru toate privirile, auzurile .

Dar am zambit mult acum cativa ani, deci pot, e undeva acolo, trebuie scos din nou la suprafata. Zambeam din orice, ma bucuram din orice, radeam  si chicoteam tot timpul. Uneori  incerc sa-mi tot gasesc scuze si zic ca pe atunci nu aveam griji prea mari, nu trebuia sa imi asigur traiul singura, nu trebuia sa am un serviciu, aproape ca nu trebuia nimic, daaar faceam alegeri.  Deci stiam atunci intuitiv de alegere, caci nu aveam atatea ore de dezvoltare personala la activ. Acum am orele, dar nu-mi mai permit sa fac alegerile. Ce-nseamna asta? Parca cu cat stiu mai multe, cu atat devin mai obtuza. Sau pentru mine si problemele mele nu stiu sa-mi explic si apoi sa aplic tehnici, metode, cate si mai cate invatate. Dar is master pentru ceilalti. De-a dreptul ironic sau arogant sau mai greu de inteles pentru mine in aceste zile.

Nu-mi vine sa zambesc dimineata, caci de 1 an de zile cand ma trezesc imi amintesc ca nu trebuie sa merg la birou, caci nu mi-am gasit job intre timp. Asta macina mult din frumosul meu zambet. La fel de bine nu-mi vine sa zambesc cand imi dau seama ca nu stiu incotro s-o iau, cand ma uit in jur si-mi dau iar seama ca nu am o familie si ca nici nu stiu daca voi fi vreodata in stare sa mi-o fac. Si cate altele.

Apoi incerc din rasputeri sa imi aduc in primele randuri ale gandurilor lucrurile bune care mi se intampla acum in viata: boyfriend-ul cel drag mie si diminetile cand ii vad fatza, mana puternica de prieteni,  faptul ca nu platesc chirie datorita unora dintre prietenii de nadejde, tatal meu care e un suport real, intamplarile asa-zis „intamplatoare” din fiecare zi, iesirile din weekend, sport gratis la sala Magdei, ca-s in sfarsit soferita . Si uite asa, datorita exercitiului asta, mai reusesc sa zambesc.

Patetic? Poate. Dar pentru mine e tare trist. Dar imi propun sa zambesc mai mult zilele si anii urmatori. :)

Un mesaj de drag transmis catre cel drag – prin curieratul de spita nobila :)

Azi am apelat pentru prima data la curieratul pe bicla, curieratul de spita nobila, cum frumos le suna sloganul celor de la Tribul.

Am aflat de „mana de oameni pasionati de biciclete” acum doua saptamani, de la nimeni altul decat cel caruia vroiam a-i trimite "mesajul". Mi-a placut ideea, mai ales ca venea dupa ce vizionasem nu demult filmuletul despre mesagerii pe biciclete din New York. I-am cautat pe net, i-am gasit, i-am like-uit acolo unde am putut-o face, am discutat despre ei la o bere, le-am spus si altora despre acest frumos, eco, social serviciu.

Ieri ma gandeam cum as putea sa-i fac o surpriza celui drag sufletului meu, cum sa fac rost de un porumbel calator ori ceva de genul. Imediat mi-am gasit raspunsul: mesagerii de la Tribul pot sa-mi „teleporteze” mesajul.  Astazi, dupa ce aseara am „impachetat pachetul cat mai bine”, la ora lor de deschidere, i-am sunat. I-am dat fetei care mi-a raspuns detaliile trebuincioase, i-am zis timid ca trebuie sa vina curierul pana in Drumul Taberei, sa ia doar un pliculet, nu cine stie ce colet, apoi sa se intoarca in centru, spre Pta Alba Iulia. Imi era teama sa nu aud un oftat sau vreun „aaaa...”, dar nu, raspunsul a fost ca va veni un curier obisnuit cu zona.Rasufland usurata, am inchis telefonul, am zambit multumita. Apoi am primit un sms de confirmare cum ca va veni o curiera intr-o ora.

A fost o ora in care am tot invartit plicul pe-o parte si pe alta, l-am tot mutat din bucatarie in hol si viceversa, iar cand a sunat telefonul curierei i-am zbughit in intampinare. Ca nu mai aveam rabdare sa o astept sa ajunga pana in fata usii.

Am intalnit-o in fata blocului. Casca la locul ei, zambetul pe fata, iar bicicleta rosie o astepta cativa pasi mai incolo. Am scris ce trebuia, am semnat, se uita pe plic pentru a vedea destinatarul si adresa si-mi zice: „Da, stiu cladirea, stiu si persoana. Am ridicat ieri de la el un plic”. Na, zic in gandul meu, mica-i lumea. I-am dat de inteles ca e o surpriza si trebuie sa ajunga direct la persoana deja cunoscuta de amandoua J, a confirmat tacit, am mai intrebat-o cum ii place acest job si am privit-o cum pleca cu mesajul meu. Se pare ca singura neplacere a acestui job e caldura, atunci cand e.

Asadar, misiunea mea era indeplinita si eram atat de bucuroasa. Nu-mi ramane decat sa-i felicit din suflet pe toti cei care formeaza Tribul pentru idee si pentru ca o pun in practica.

Cum a reactionat destinatarul, asta ramane poveste doar pentru mine J .

Cum e sa fii broscar (copilot), unul pe patru roti?

Nu stiu care e sentimentul trait direct la „conducerea” unei broscute pe patru roti (sper sa experimentez cat mai curand), dar stiu care e cel de pe scaunul de copilot al uneia de acest gen.

Da, sunt copilot, mai bine zis copiloata, a unei broscute nascute in 1970, pe numele ei Broscu (asa cum a botezat-o un copil cu suflet frumos), de mai bine de 1 an. Am facut cunostinta in vara anului trecut. Era seara. Timida si nerabdatoare am trecut, zic eu, testul de introducere: am privit-o in ochii galesi si ademenitori, am placut-o din prima, m-a lasat sa deschid o usa spre interiorul ei, sa intru in intimitatea ei si m-a poftit sa iau un loc. Am tras cu coada ochiului sa vad cum arata dupa 40 de ani, eu fiind cu ceva ani mai tanara ca ea. Am observat anii trecuti peste ea (rugina usor observabila a caroseriei, interiorul afectat de trecerea anilor, dar cu mirosul placut de vechi), dar am remarcat eleganta, simplitatea si demnitatea cu care isi afisa varsta. I-am zambit, i-am multumit ca sunt acolo si am pornit la drum. Au fost doar cativa kilometri parcursi, asa cum este o prima intalnire, mai scurta, dar care ramane in amintire si suflet pentru multi ani. Motorul trrr-aia si torcea, mirosea in interior a vechi si putin a benzina, vedeam  lumea exterioara cu alti ochi, caci priveam printr-o alta forma de geam: una cu o panorama de poveste, care parca reda povesti. Apoi, a fost parcata la noua ei casa. Si ne astepta mereu cu aceiasi ochi galesi si ademenitori.

De fiecare data ne studiam reciproc, ma bucuram cand o/il (ca doar e Broscu, masculin, gen :) ) vedeam si ma intrebam mereu oare ce surprize placute ne mai pregateste.

Dupa cateva zile de la prima intalnire i-am propus un drum mai lung de parcurs. Un drum cu istorie, cu locuri frumoase de vizitat, in patria Dobrogei. A pornit la drum fara emotii. Noi, cei care o insoteam, desi emotionati de drag, dar cu zambetele cat toata dimensiunea habitaclului, eram siguri ca ne este o calauza stoinica.  Ne-am inceput calatoria, motorul trrr-aia, vitezometrul indica uneori si 120km/h, oamenii masinilor „moderne” claxonau, iar unii pietoni se opreau pentru a ne face cu mana. Cei mai entuziasmati si sinceri erau copiii, care isi atentionau prietenii de joaca si aveau un zambet larg de bucurie.

Eu, in comparatie cu Marlin Monroe si rochia ei zburatoare in a vantului putere, ma simteam in anii 70 cu esarfa in vant chiar prin ferastruica cea mica a usii din partea mea.

Am mers mult, am ascultat cate ceva la radio pe UM (inca nu aveam antena), am oprit pentru poze, vremea era pe masura, soarele ne acompania, lumina era parca pentru alte vremuri, vremuri pentru a te bucura de momentul acela si atat. Nu sunt vorbe mari, sunt vorbe dintr-o experienta traita. Nu stiu ce experiente traiau cei care mergeau in astfel de masini in anii 70, dar cred ca erau experiente de o simplitate si o normalitate care noua ne lipsesc in aceste zile.

Si asa am ajuns in Tulcea, orasul numit asa de pe timpul lui Mircea cel Batran. Ne-am oprit la Monumentul Independentei, ne-a asteptat Broscu la poarta de intrare, fiind singura masinutza care jubila la inganarea zilei cu noaptea. A si am innoptat acolo, a doua zi continuandu-ne calatoria catre Bucuresti.

A fost prima plimbare mai lunga dupa cea despre care v-am povestit. Uneori imi vine greu sa descriu in cuvinte despre ceea ce traiesc, dar cred ca din urmatoarele povestioare va veti da singuri seama. Eu ma bucur si traiesc cat pot de mult aceste experiente. Visam din adolescenta sa merg intr-o broscuta pe patru roti, de pe vremea cand unchiul unei bune prietene (care ne-a fost „copil” in Broscu in alta calatorie) conducea voios una in orasul meu natal.  

Vreo asemanare? :)

Este, va spun eu! :)  Va fac cunostinta cu tatal meu drag, un om de mult bun simt, de mare caracter, un fost padurar de exceptie, un OM de la care am de invatat in fiecare zi multe, multe. Sa ramai mereu "VERDE"! ;) 

Oare...

Azi ma intreb oare ce mai fac...

Relaxare, vacanta :)