Am plimbat
buchetul de flori un weekend intreg. Si l-as mai fi plimbat, daca as mai fi
avut drumuri de facut. Este un buchet frumos, frumos de tot format din 15
lalele rosii, care contrasteaza al naibii de bine cu verdele propriilor frunze,
impachetat cu atentie, care poarta un mesaj pe sufletul meu, dar care aleg sa
ramana intre mine si dragul meu expeditor.
Dar ce este cu
acest minunat buchet de flori?
Vineri, saptamana
trecuta, am plecat putin mai devreme de la birou. (Da, dupa o lunga perioada
vin si plec de la birou J) Urma sa plecam din Bucuresti, sa ne tragem
sufletul intr-un loc mai linistit. L-am sunat pe Dear, i-am zis ca ne putem
vedea mai devreme si mi-am continuat mersul pe jos catre prima statie de
Metrou. La scurt timp dupa ce am facut anuntul aud telefonul sunand. Display-ul
imi arata un nume complet cu care nu puteam face si pace nici o legatura rapida
in minte. Am raspuns. Anumite tonalitati ale vocii imi erau cunoscute, dar tot
nu realizam cu cine vorbesc. Cu un ton ferm mi-a zis sa stau locului si sa
astept sa vina. (Intre timp am realizat si cu cine ma conversam. )Ascultatoare
cum ma surprind uneori ca sunt am ramas in acel loc pana a venit omul. Ajunge,
opreste masina in dreptul meu, dar in timp ce incetinea am zarit prin geamuri buchete
frumoase de flori: unul pe scaunul din fata, altele pe bancheta. In cele cateva
secunde pana a oprit m-am gandit: „Frumos buchetul de pe scaun. Tare frumos!”
Opreste masina,
deschid portiera si vad cum buchetul de pe scaun e ridicat si imi este inmanat.
Era pentru mine! Cu mesaj cu tot! Am ramas cu el in mana, uitandu-ma la fiecare
bucatica ce-l alcatuia, citind si recitind mesajul, remarcand finetea si
simplitatea cu care oamenii speciali si dragi ai Florariei Broti l-au „construit”.
Am simtit ca nu imi ajunge tot zambetul pe
care il am pentru a exprima ce-am trait in acel moment. Au urmat cca 40 de
minute de mers razand pe strada si in metrou, de surprins multe priviri, mai
ales feminine, unele parandu-mi admirative, altele nostalgice.
Simtind mai mult
ca zbor in loc ca ating pamantul cu piciorul, m-am intalnit cu Dear si ne-am
pregatit de plecare. „Ce facem cu florile?” a venit intrebarea. „Cum, ce facem?
Florile vin cu noi!”, am raspuns. Zis si facut. Le-am pus intr-un recipient cu
apa si le-am tinut in brate pana la destinatie. Tot in scaunul din fata. Acolo
au stat la loc de cinste si m-am bucurat de ele de fiecare data cand apareau in
aria mea vizuala. Tot pe scaunul din fata s-au intors frumoasele flori in
Bucuresti.
Imi zambesc
dimineata si seara. Si ma fac sa zambesc. Superb, Dear! Lu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu